Instalare/Configurare si informatii despre Digi FiberHome AN5506
Echipamentul GPON ONT FiberHome AN5506-02-FG oferit de catre Digi este un echipament ONT (Optical Network Terminal) utilizat pentru furnizarea serviciilor de televiziune, internet si telefonie fixa prin fibra optica in reteaua Digi. AN5506-02-FG este un produs al companiei Fiberhome Technologies, o companie chinezeasca specializata in retelistica.

Fiberhome AN5506-02-FG are un design placut, este micut, are doua antene wireless si ledurile sunt sugestive. Modelul oferit de Digi de aproximativ un an are culoarea alba, asemeni celor mai multe echipamente ONT oferite de ei. Scopul principal al acestui echipament este de a face conversia semnalului primit prin fibra optica (fasciculi de lumina) in semnale electrice transmise prin cablul UTP. Desi are functie wireless este important de stiut ca acest ONT nu poate fi folosit ca un router pe cablu, chiar daca are doua porturi LAN (LAN1 si LAN2). LAN1 este utilizat daca avem un abonament Gigabit iar LAN2 este port Fast Ethernet (100 Mbps). Ambele nu vor functiona decat daca vom contracta 2 abonamente, un port este Gigabit (maxim 1000 Mbps) iar celalalt port este Fast Ethernet (maxim 100 Mbps).

Fiberhome AN5506-02-FG are urmatoarele porturi si butoane:

  • LAN1 si LAN2; asa cum am mentionat mai sus, nu pot fi folosite simultant decat daca platim doua abonamente (practic, daca avem doua linii de internet instalate si platite);
  • PON (culoare verde); Acesta este practic portul WAN, doar ca este o intrare pentru fibra optica;
  • Phone; port pentru telefonie fixa, daca am contractat acest serviciu;
  • Wifi; buton destinat activarii/dezactivarii serviciului wifi;
  • WPS; buton pentru serviciul WPS;
  • Power; port pentru alimentare;
  • On/Off;
  • Light (butonul este situat lateral, pe partea stanga); poate fi folosit pentru activarea/dezactivarea led-urilor echipamentului (putem dezactiva led-urile daca avem echipamentul in dormitor si ne deranjeaza luminile);
  • Reset (butonul este situat lateral, pe partea stanga); poate fi folosit pentru a reveni la setarile din fabrica;

Ledurile disponibile pe acest echipament sunt:

  • PON;
  • LOS;
  • WPS;
  • Wifi;
  • Phone;
  • LAN1; LAN2;
  • Power;

Este important de stiut ca ledul LOS se aprinde rosu in momentul in care nu exista semnal pe fibra. Daca avem aprins acest led iar cablul este introdus cum trebuie in ONT, problema este din afara locuintei noastre.

Cum instalam si configuram ONT-ul Fiberhome AN5506-02-FG?

Prima instalare a ONT-ului Fiberhome se face simplu avand in vedere ca este configurat de catre instalatori. Practic trebuie decat sa il alimentam, sa il pornim si sa introducem cablul de fibra in el daca nu a fost introdus de catre instalatori. Ulterior trebuie sa introducem cablul UTP in LAN1 si in computer. Accesul la interfata de administrare se face accesand IP-ul 192.168.1.1 si utilizand credentialele user (Username) si digi (Password). Dupa logare o sa fim intampinati de un pop-up care ne va indruma sa schimbam parola default.

In interfata de administrare avem 5 meniuri: Status; Settings; Security; Application; Management care contin urmatoarele optiuni:

  1. Status; Aici gasim: informatii despre dispozitivul nostru, optiunea de schimbare a parolei de logare pe interfata de administrare; informatii despre reteaua wireless si utilizatorii conectati; informatii WAN (IP-ul public, MAC-ul ONT-ului, timpul uptime); informatii LAN (IP-ul privat alocat (IPv4 sau IPv6) si MAC-ul computerului propagat, numarul de dispozitive conectate si informatii despre ele); informatii VOIP (informatii despre telefonia fixa);
  2. Settings
    InstalareConfigurare si informatii despre Digi FiberHome AN5506 (2)

    De aici putem face cateva modificari precum:
  • Activare/dezactivare retea wireless (daca nu dorim sa o facem fizic folosind butonul Wifi);
  • Selectare mod retea wireless (cea selectata default este 802.11 b/g/n, este de asemenea modul recomandat);
  • Selectare frecventa si canal wireless;
  • Selectare mod securitate wireless (by default avem WPA2-PSK este recomandat sa o lasam selectata pe aceasta fiind cea mai sigura metoda);
  • Selectare algoritm WPA si parola SSID; aici putem selecta algoritmul WPA pentru criptare dorit (by defaul este selectata cea mai buna varianta, AES) si putem schimba parola wireless cu care ne conectam la reteaua wifi;
  • Selectare numar maxim de dispozitive permise sa se conecteze la reteaua wireless;
  • LAN – aici putem schimba IP-ul privat alocat sau setarile DHCP;
  • WAN – aici avem cateva informatii despre conexiunea WAN, tot aici avem posibilitatea sa introducem user-ul si parola necesare pentru conexiunea de internet Digi;

Instalare/Configurare si informatii despre Digi FiberHome AN5506

3. Security

In sectiunea security avem optiuni de securitate retea precum:

  • Firewall control;
  • IPv4/IPv6 Filtering; URL Filtering; MAC Filtering;
  • Anti port scan;
  • Acces remote;
  • DDoS; HTTPS;

4. Application

In aceasta sectiune putem configura cateva optiuni utile precum:

  • DDNS;
  • Port forwarding;
  • UPNP; DMZ;
  • Diagnosis; Aceasta sectiune contine o mica unealta pentru diagnoza retelei prin ping sau traceroute;

5. Management

In sectiunea Management putem sa schimbam parola si sa restartam dispozitivul fara sa utilizam butonul On/Off. De asemenea, putem da restore configuratiei initiale.
InstalareConfigurare si informatii despre Digi FiberHome AN5506 (3)
Cum facem DDNS si port forwarding pe dispozitivul ONT Fiberhome AN5506-02-FG?

Daca dorim sa accesam dispozitivul din afara retelei de acasa sau un dispozitiv din interior, precum camere de supraveghere, trebuie sa configuram DDNS si port forwarding deoarece IP-urile alocate dispozitivelor din reteaua LAN sunt private si nu pot fi accesate din exterior.
Pasii pe care trebuie sa ii urmam pentru a configura Dinamic DNS si port forwarding pe ONT-ul Fiberhome AN5506-02-FG sunt:

  1. Configurare Dinamic DNS din Contul Meu Digi; pentru a face acest lucru trebuie sa ne logam pe site-ul Digi Romania – Contul Meu – Serviciile Mele – DigiNET Fiberlink – DNS Dinamic – la Subdomeniu introducem domeniul pe care dorim sa-l utilizam (ca exemplu pentru acest tutorial vom folosi numele subdomeniului test123.go.ro), acesta nu trebuie sa fie deja utilizat de catre altcineva, daca este deja utilizat o sa ne apara mesaj de eroare; dupa ce am ales subdomeniul, va fi nevoie sa repornim ONT-ul/routerul;
  2. Urmatorul pas este sa setam ce adresa IP se va aloca dispozitivului pe care dorim sa-l accesam din exterior din interfata de administrare a ONT-ului – Settings – LAN – DHCP Static Leases – Add – introducem MAC-ul si IP-ul – Apply;
  3. Acum trebuie sa configuram port forwarding din interfata de administrare – Application – Port forwarding – Add – description (trecem o descriere, de exemplu test123) – Public port (trecem portul pe care dorim sa accesam dispozitivul nostru, exemplu 8010) – IP (introducem IP-ul alocat dispozitivului) – Private port (introducem portul necesar pentru a accesa acel dispozitiv, de exemplu 80 pentru o camera de supraveghere sau 3389 daca dorim sa ne conectam prin RDP la PC-ul de acasa) – Protocol: All – Enable – Apply;

Mai departe putem accesa dispozitivul de acasa din exterior, de exemplu putem accesa camera web utilizand http://test123.go.ro:8010. Putem testa din cmd folosind comanda ping test123.go.ro si ar trebui sa ne raspunda IP-ul public al ONT-ului. In felul acesta putem sa ne conectam remote la PC-ul de acasa (daca are permisa functia aceasta) sau la un alt dispozitiv din reteaua locala (camera de supraveghere copii, camera web, etc.).

Instalare/Configurare si informatii despre Digi FiberHome AN5506

In ceea ce priveste performanta echipamentului Fiberhome AN5506-02-FG, acest echipament lasa de dorit la viteza de internet, fiind mult mai slab decat predecesorii sai. Comparativ cu modelele ZTE F660/ ZTE F668, echipamentul ofera viteze cu peste 100 Mbps mai scazute decat alte modele utilizate la aceeasi adresa.

Cum dezactivam functia wifi pe modelul Digi FiberHome AN5506?

Dezactivarea functiei wifi se poate face doar din interfata de administrare a echipamentului (butonul wifi nu functioneaza, situatie similara altor modele oferite recent) din optiunea Settings – Wifi – Basic – la Radio On/Off selectam Off. Ledul wifi ar trebui sa se stinga dupa dezactivarea functiei.

Cum resetam (resetare generala – revenire la setarile din fabrica) Digi Fiberhome AN5506?

Pe partea laterala (stanga) avem butonul reset pe care trebuie sa il apasam cu o scobitoare sau un obiect asemanator si il tinem apasat pentru cateva secunde, urmand ca echipamentul Fiberhome sa revina la setarile din fabrica.

Test viteza Digi Fiberhome AN5506

Folosind acest echipament si abonamentul Fiberlink 300 am obtinut urmatoarele valori in urma unor teste de viteza:

  • LAN – 280 Mbps download si 156 Mbps upload;
  • wifi (langa Fiberhome) – 56 Mbps download si 32 Mbps upload;
  • wifi (la aproximativ 10 metri distanta, camera alaturata) – 22 Mbps download si 29 Mbps upload;

Voi ce parere aveti despre echipamentul ONT Fiberhome AN5506-02-FG oferit de Digi si ce probleme ati avut cu acest echipament pana in prezent?

Update 26.03.2020: Functiile UPNP, WPS si DMZ nu functioneaza din motive de securitate;

LASAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introduceti numele

Toate comentariile sunt aprobate manual iar cele care incalca regulile vor fi eliminate.

506 COMENTARII

    • Buna ziua,
      Verificati sa fie introdus bine cablul de fibra in echipamentul Digi, cablul verde care vine de aseara. Daca problema e aceeasi, trebuie sa faceti o sesizare la relatii cu clientii Digi deoarece nu este semnal pe fibra.

  1. Am un route AN5506 incerc sa il conectez si pe cablu si pe wifi si nu functineaza . Functioneaza doar wifi. Conexiune PPPOE in ma autentificare esuata (cu toate ca am introdus user si parola de 100 de ori ). Am un Mac sunt conectata la Digi.

  2. Am si eu nevoie de ajutor la configurarea internetului(eu ma joc foarte mult pe PC si am nevoie de nat type open)
    cu toate ca am UPNP on nat typeul este strict…

    • In primul rand, folosesti si un router personal sau doar Fiberhome-ul Digi? UPNP-ul Digi nu cred ca functioneaza, a mai fost o persoana care a testat aceasta functie insa fara succes, trebuie gasita o alta solutie, eventual facand port forwarding.

      • Am rezolvat cu problema asta,am facut bridge spre routerul personal ca pocnitoarea de AN5506 e de 2 bani…Insa acum am alta problema nu mai prind viteza deloc…Degeaba am router gigabit de la asus(RT-AC65P) ca din 900mbps download, acuma pe speedtest nu prind mai mult de 100.
        Nu stiu ce sa fac.

        • Ai sunat la Digi sa iti treaca echipamentul Fiberhome in modul bridge? Daca da, verifica sa nu ai cumva o limitare in setarile routerului Asus pe LAN. Cu Fiberhome-ul aveai viteze mai mari de 100 Mbps? Asta pentru a elimina posibilitatea sa fie din cauza cablului sau o setare in PC.

  3. Salutare. Am și eu acest echipament acasă și am încercat doar sa schimb denumirea aparatului și parola sa nu mai le am pe cele din fabrica… Și după aceea nu am mai avut internet… Se conectează dar îmi zice „conectat fara internet”.

    Ce este de făcut?

    L-am și resetat din buton.
    L-am scos și din priza.

    Și tot la fel îmi zice.

    Mulțumesc.

  4. Salutare
    Am abonamentul de 1000, ieri au venit băieții și l au instalat. Am primit fiber home ul, dar viteza pe wireless mi se pare prea mică în jur de 15MB.
    Am routerul Asus RT-AC53 care l am conectat la routerul primit de la digi, însă vitezele sunt prea mici pentru specificațiile router-ului asus. Cea mai mare viteză a fost de 32MB, în jur de 240mb, iar în specificațiile router-ului scrie ca ar fi capabil de un maxim de 433mb, undeva la 50MB.
    Mai trebuie făcute ceva

    • Salut Cristi,
      Cam asa este viteza pe echipamentul lor, nu duce mai mult, asa mi-a mers si mie cand am testat.
      Cat despre routerul ASUS RT-AC53, ai testat pe 2.4GHz sau pe 5GHz? Daca nu ai nevoie de acoperire foarte mare, treci pe 5GHz, ar trebui sa functioneze ceva mai bine. Specificatiile routerului mentioneaza viteza maxima posibila in conditii ideale, insa asta nu inseamna ca se va invarti mereu aproape de acea valoare. 240-300 Mbps pe wifi este o viteza buna din punctul meu de vedere pe un router de 200 de lei.
      Incearca si pe 5GHz si eventual suna la relatii cu clientii Digi sa se asigure ca Fiberhome-ul este setat in modul bridge.

      • Pe 5ghz am prins vitezele ălea.
        Am și ssd pcie NVME, am i7 8750h, si routerul este chiar lângă laptop. Ar trebui să sun la digi să văd dacă este setat în modul bridge, dar dacă netul funcționează, mă gândesc că este activat în bridge,altfel nu ar trebui să meargă.
        Sau altfel funcționează? Am cunoștințe minimale de retelistica…

        • PC-ul e ok dar repet, e un router de 200 de lei (desi nu prea mai valoreaza nici atat, ci undeva in jur de 150 de lei), un router mediu.
          Unele routere functioneaza chiar daca nu e setat in modul bridge insa performantele nu sunt la fel de bune, mi s-a intamplat personal asta, mergea routerul dar viteza (tot pe wifi) era slaba, dupa ce l-au trecut in modul bridge, s-a rezolvat. Suna sa verifice acest lucru iar daca viteza e aceeasi, atat duce modelul acesta.
          Pentru viteze mai bune cred ca ar trebui sa investesti minim 400-500 de lei intr-un router mai bun.
          Din ce am mai citit alte recenzii tot pe la 200 Mbps se invarte viteza maxima wireless pe 5GHz deci in cazul tau viteza e chiar buna daca ai 240 Mbps.

          • Ok
            O să sun la digi să mi-l treacă în bridge să văd dacă este vreo diferență, dacă n-o să fie, mă resemnez 🙂 îmi voi achiziționa un alt router mai puternic, acesta îl am cam de la doi ani, și-a făcut destul de bine treaba până acum.
            Mulțumesc frumos pt răspunsuri și pt timpul acordat!

          • Ok, cu placere!
            Daca ai nevoie de sfaturi in privinta noului router, ne auzim atunci sa vedem ce ar fi mai bun in bugetul tau. 🙂
            O seara buna!

          • Mi l au trecut in modul bridge, vitezele sunt aceleasi, dar la fiber home nu mai am acces la internet, imi arata ca este conectat, dar fara conexiune la internet, exact ca si cum a patit user ul de mai sus.Am resetat fiber home , l am inchis, si nimic.O sa mai incerc sa sun si maine la digi, ca azi nu am avut succes.

          • Nu inteleg, vitezele sunt aceleasi deci internetul functioneaza. Asadar, in ce sens nu mai aveti acces la internet la fiberhome daca internetul functioneaza? Va referiti ca nu mai aveti acces la interfata de administrare? Daca da, e normal, este in modul bridge, nu aveti ce sa mai administrati pe el.

          • Mulțumesc mult pentru răspuns.Am acces la interfața router-ului fiber home, pot schimba numele rețeleli, parola,și ce se mai poate seta pe acolo, îmi arată că este conectat la rețea, dar fără acces la internet.
            Ideea este că înainte să-l treacă în bridge, mă puteam conecta și la rețeaua de la routerul fiber home și de la rețeaua de la routerul meu asus, ambele conexiuni la internet mergeau exact cu aceeași viteză pt routerul asus. Trebuie să-i contactez din nou pe cei de la digi să mi-l treacă înapoi cum a fost, sau trebuie eu să fac niște setări?
            Mulțumesc

          • Scuze dar nu inteleg unele lucruri, apreciez daca incercati sa-mi clarificati unele lucruri. La care doua conexiuni va referiti mai exact? Aveti doua echipamente in acest moment, Fiberhome-ul si routerul Asus. Portul LAN din fiberhome este conectat la portul WAN al Asus-ului iar din Asus aveti porturi LAN conectate la 1 sau mai multe PC-uri. Deci, este o singura conexiune de internet. In Fiberhome functioneaza un singur port, nu functioneaza ambele simultan. Un port LAN din Fiberhome este dedicat conexiunii normale iar celalalt port este dedicat conexiunii in mod bridge din cate stiu, dar nu vor functiona ambele simultan.
            Cum erau introduse inainte cablurile si cum functionau? Acum cum sunt introduse si ce s-a schimbat?

          • Cablurile sunt exact la fel, cum mi le-au pus tehnicienii de la RDS ca și înainte să-l treacă în bridge. Eu folosesc doar wireless, pe fir folosesc mai rar, a funcționat și pe fir, am tras un cablu din portul lan al router-ului asus în laptop și am avut viteza normală 920mb,firul funcționează și acum, exact la fel, în aceeași configurație.
            De pe laptop sau orice alt device, când căutam rețele wireless disponibile în apropiere, aveam cea de la fiber home (Digi ce… Numele default) și cea de la routerul Asus. Mă puteam conecta la care vroiam, având acces la internet, la interfețele ambelor routere. Nu am făcut nici o setare după ce mi-au instalat fibra,doar cât am schimbat numele și parolele, și nu am avut treabă, mergeau brici, atât că nu eram mulțumit de viteza pe wireless la routerul Asus.

          • Ok, acum inteleg, va refereati la doua conexiuni wireless. Este inutil sa aveti doua conexiuni wireless, una pe fiecare echipament, scopul este sa aveti una si buna, cat timp echipamentul este in modul bridge este normal sa nu mai functioneze reteaua wireless pe Fiberhome, ci doar aceea de pe Asus, fiind in modul bridge Fiberhome-ul nu va mai face DHCP sau wifi, ci doar va avea functia de conversie a luminii de pe fibra in semnal electric pe cablu UTP. Doar Asus-ul va da IP-uri si va da semna wireless. Daca viteza este inca redusa si vreti ceva mai bun, e nevoie sa achizitionati un router mai performant.

          • Ok, m am lămurit🙂 Deocamdată rămân cu routerul ăsta de la Asus, pe viitor o să achiziționez un router mai bun.
            Mulțumesc frumos încă o dată pentru răspunsuri și pt timpul acordat.
            O zi bună vă doresc.

  5. Am conectat la router-ul AN5506-02-FG (principal) un cablu din portul LAN1 la un alt router (Edimax 300mb/s – secundar) pentru a-mi extinde acoperirea wifi-ului si merge. Din cate am inteles portul LAN1 este capabil de maximul abonamentului, adica 1gb. Daca imi achizitionez un alt router (secundar) de 1gb in locul celui de 300, ma voi putea apropia de viteza maxima oferita prin wifi de digi pentru acest abonament (in zona de semnal al routerului secundar)? Care ar fi viteza maxima pe wifi pt abonamentul de 1gb? (Ma intereseaza doar conexiuni wifi)

    • Asta depinde strict de routerul nou achizitionat. Nu stiu care este maximul permis de Digi din punct de vedere tehnic insa stiu cazuri in care la abonament de 1000 s-a ajuns si la 500-600 Mbps pe wireless pe 5GHz, insa era vorba de un router de peste 1000-1500 RON daca imi aduc bine aminte.

  6. Buna, am si eu acest Digi FiberHome AN5506 , cu abonament FIBERLINK 500 . Vreau sa cumpar un Router wireless Tenda AC10, AC1200, Dual-Band si sa o conectez cu FiberHome. Va rog sa ma ajutati cu informatii in legatura cum se face configurarea routerului si pasii care trebuie facute sa am net de la Tenda.

    • Salut Helmut,
      In primul rand, trebuie sa suni la relatii cu clientii Digi sa iti configureze echipamentul Fiberhome in modul bridge, dupa confirmarea lor trebuie sa introduci cablul de net in portul LAN2 din Fiberhome, celalalt capat il introduci in portul WAN in routerul Tenda. Conectezi un alt cablu de net in unul din porturile LAN ale routerului Tenda, momentan nu conectam cablul la computerul nostru. Accesam intr-un browser adresa IP a routerului 192.168.0.1, apasam Start si cand apare mesajul sa conectam cablul de internet, atunci il introducem in computer selectand Continuare. La tipul conexiunii selectam PPPoE si introduceti username-ul si parola primite de la Digi (daca nu le mai aveti, sunati la ei).
      In continuare configurarea este simpla, in principiu trebuie sa urmati instructiunile de pe ecran.
      Ma anuntati daca intampinati dificultati.

  7. vreau sa schimb numele si parola de la wi-fi si nu reusesc sa intru in pagina de start. unde este nume utilizator si parola , le introduc si imi spune ca nu sant corecte.

    • Pentru a schimba numele retelei wireless si parola trebuie sa accesati interfata de administrare a echipamentului Fiberhome introducand in browser IP-ul 192.168.1.1. Aici, va trebui sa va logati cu userul user si parola digi.
      Dupa ce v-ati logat accesati Settings – Wifi – Advanced – la SSID Name introduceti numele dorit al retelei wireless iar la Passphrase introduceti parola.

  8. Pt internet prin cablu, ce trebuie făcut? WiFi este caraghios de rău și prin cablu nu mă pot conecta. Este nevoie de un alt abonament? Am instalat serviciile TV și internet de la Digi, la casa de la țară. Decât să mă chinui cu wifi, prefer să renunț la serviciu

    • Nu este nevoie de un abonament suplimentar, puteti utiliza internetul atat prin cablu cat si wifi. In ce port al Fiberhome-ului ati introdus cablul? Ati incercat si in celalalt port? Aveti si un router personal?

    • Butonul WPS este utilizat pentru a simplifica procesul de conectare, insa nu aveti nevoie obligatoriu de aceasta optiune pentru a va conecta. Conectati-va normal, cautati reteaua wireless scrisa pe eticheta echipamentului Fiberhome, introduceti parola si ar trebui sa functioneze.
      Butonul WPS nu functioneaza pe Digi Fiberhome, puteti face o sesizare la Digi daca doriti neaparat aceasta optiune si vedeti ce raspuns va dau.

  9. buna, nu pot sa conectez un dispozitiv Sonos prin cablu pe acest AN5506,
    Echipament wifi Sonos Bridge Wireless HiFi System SONOS BR100 BR 100

    2-port ethernet switch, 10/100Mbps, auto MDI/MDIX
    DSL, cable modem or LAN-based high-speed internet connection required
    prin wifi am reusit sa ma conectez la boxe
    la toate celelante produse Sonos (amplificator, sonos br100)unde setarile ethernet se fac doar prin cablu nu reusesc
    sa le conectez
    scuze pentru exprimare sunt incepator in acest domeniu
    o zi buna

  10. Buna ziua,

    Este vreo diferență de viteză pe wireless si cablu intre a comuta echipamentul digi pe modul bridge + router 5ghz personal si a nu comuta echipamentul digi pe modul bridge (doar dezactivare functia wifi) + router 5ghz personal.
    Vreau sa stiu dacă ma mai chinui sa-l comut pe bridge si sa- l leg pe al meu sau il leg direct, ii opresc wifi la echipamentul digi si folosesc routerul personal pe cablu si wifi.
    Mulțumesc!

  11. camera are ip static, public port 8005, private port 80-80,
    la DHCP MAC binding list am pus mac-ul placii WAN si IP static.
    camera are 2 MAC-uri unul pt LAN unul pt WAN.

    • Portul poate sa difere in functie de setari, dar hai sa incercam cu portul 80, HTTP.
      In interfata de administrare a routerului trebuie sa introduci urmatoarele:
      Description: Ii dai o descriere
      Public port: Iti alegi un port public dar sa fie mai mare de 1024 preferabil, de exemplu portul 7000. In ambele casute de la public port pui 7000, pentru a folosi un singur port.
      Private port: In ambele casute pui 80.
      Protocol: All;
      Enable: Enable

      Dai apply si obligatoriu repornesti routerul, o poti face tot din interfata de la Management – Device Management – Reboot.
      Ulterior, dupa cum stii folosesti domeniu.go.ro:7000

  12. buna ziua, am încercat să conectez o camera Hikvision si nu reusesc să o accesez prin „domeniu.go.ro:port”.
    camera este vizibila in reţeaua locala.are ip static.
    mai am si alte 3 camere Wanscam 0052 care functioneaza fara probleme si NVR.
    vreo idee?

    • Buna seara,
      Presupunand ca ati facut port forwarding corect pe routerul Digi, ar trebui sa functioneze fara probleme. Recomand sa reluati pasii pentru port forwarding, eventual imi puteti spune exact cum ati configurat port forwarding pentru aceasta camera.

  13. Buna ziua,am.o.problema cu routerul fiberhome,laptopul nu se conecteaza nicidecum la wireless,in schimb telefoanele si tv se conecteaza,si laptopul se conecteaza in schimb la alte routere,vreo idee?

    • Salut Artur,
      Din cate am inteles de la mai multi utilizatori, butonul WPS nu functioneaza pe FiberHome AN5506. Iti recomand sa faci o sesizare la relatii cu clientii Digi, poate e nevoie sa faca ei ceva in acest sens.

  14. Bună, am conectat o imprimanta wireless la aceasta retea împreună cu un laptop, însă pentru a imprima îmi cere sa ma conectez la imprimanta folosind un PIN de 8 cifre, despre care am înțeles ca se gaseste pe router, însă m-am uitat și nu îmi dau seama care e. Ma puteți ajuta?

    • Buna Ioana,
      Nu stiu daca te referi la un cod pin al imprimantei sau parola wifi. Eu cred ca este vorba de parola imprimantei, consulta manualul de utilizare si vezi care este pin-ul.

      • Probabil este parola imprimantei, însă m-am conectat prin WPS și îmi cerea un PIN de 8 cifre care se găsește pe router
        Ma uit încă o data peste manualul imprimantei și revin dacă nu găsesc nimic. Mulțumesc!

  15. Buna ziua! Am un router Digi FIberhome conectat la un TP-Link Archer C2 si as vrea sa fac port forwarding sau UpNp pentru ca sa am NAT type: Open la Xbox, dar nu am gasit o solutie. Daca pun routerul de la digi in mod bridge va functiona ?

    • Buna ziua,
      Trebuie sa fie Fiberhome-ul Digi setat in modul bridge pentru a putea conecta routerul TP-Link.
      Ulterior, este nevoie sa faci port forwarding pe routerul TP-Link si sa configurezi DDNS pe site-ul Digi Romania – Contul Meu, aceste operatiuni sunt pentru a putea accesa un dispozitiv din exteriorul retelei LAN.
      Din cate vad pe Xbox este recomandat UPNP pentru a se face port forwarding automat. Totusi, ai incercat sa activezi UPNP pe Fiberhome fara sa mai folosesti routerul TP-Link?

  16. Salut!
    Am si eu o intrebare, am routerul seteat de rds am internet pe wireless dar nici cum nam reusit sa am net pe cablu de date (lan). Abonamentul am facut pe 1000mb si sunt nevoit sa folosesc numai partea de wifi

    • Nu inteleg la ce va referiti prin sectiunea wifi a ofiterului, daca va referiti la functia wifi a echipamentului de la Digi ar trebui sa fie activa din oficiu. Daca nu se aprinde ledul wifi pe echipament, accesati interfata de administrare a echipamentului utilizand IP-ul 192.168.1.1, utilizatorul user si parola digi.

  17. Salut
    Am resetat de curand roteru’ cu un ac si acum nu mai am conexiune pe telefon
    Adica se conecteaza la wifi dar nu am internet imi arata un x micut sub wifi
    Daca ati putea sa ma ajutati va rog

  18. Buna seara,
    Am vazut in descriere „Activare/dezactivare retea wireless”. Exista posibilitatea de reglare a semnalului wi fi? Pe mine ma intereseaza scaderea acestuia, pentru disponibilitate intr-o singura camera. Nu am cunostinte in acest domeniu si domnul de la digi care a instalat azi echipamentul mi-a spus ca nu se poate ajusta puterea semnalului. Daca imi spuneti ca se poate, o sa incerc sa ajung in meniu, daca nu – stau cuminte sa nu stric ceva.
    Multumesc frumos!

    • Buna seara,
      Nu, puteti doar sa activati/dezactivati reteaua wireless, sa configurati frecventa si canalul folosit. Insa nu stie si 5GHz, astfel incat puteti folosi doar pe 2.4GHz (asta inseamna o raza mai intinsa de acoperire dar o viteza mai redusa, spre deosebire de 5GHz care permite o arie mai redusa de acoperire dar viteze mai mari).
      Interfata de administrare o puteti accesa utilizand IP-ul 192.168.1.1, user-ul user si parola digi.

        • Butonul wifi nu functioneaza pe modelul FiberHome AN5506, fapt testat de mai multi abonati, inclusiv de catre mine. Insa, ar trebui sa functioneze din interfata de administrare.
          Accesati IP-ul 192.168.1.1, va logati, accesati Settings – Wifi – Basic – la Radio On/Off selectati Off cand doriti sa dezactivati wifi – Appy.

  19. Este o prostie de echipament. Interfata de administrare/configurare este aproape inutila, nu ai practic calitatea de admin, butonul WPS nu functioneaza, viteza este scazuta, are un singur port lan activ iar ptr a monta un alt router, unul decent, trebuie sa apelezi la RDS sa comute in modul bridge. Am pus un extender Tenda A9 si dupa ce am incercat (inutil) sa apas butonul WPS ca sa pornesc extenderul, am sunat la ei si mi-au spus ca trebuie sa modific setarile extenderului… „O pocnitoare” cum spunea cineva pe internet, nu cred ca am vazut aprecieri pozitive despre acest produs.

    • Pe niciun echipament oferit de Digi nu avem drepturi de admin, doar de user.
      Intr-adevar, butoanele WPS si Wifi nu functioneaza, nu stiu de ce nu s-au implicat sa testeze macar butoanele acestor 2 functionalitati de baza.
      Din pacate calitatea echipamentelor terminale pentru fibra optica oferite recent de catre Digi a scazut.

  20. Buna ziua, voiam sa stiu routerul vine cu doua porturi Lan , Lan1 si Lan2 , doar Lan1 fuctioneaza corect pentru a avea si Lan2 e nevoie de un alt abonament sau poate fii activat de catre DIGI ?

    • Buna ziua,
      Doar un singur port functioneaza, unul este pentru modul router iar altul pentru modul bridge daca dorim sa conectam un router personal la echipamentul FiberHome. Deci, nu functioneaza ambele porturi simultan. Nu vad scopul pentru care sa avem doua abonamente (daca suntem utilizator rezidential, nu firma), putem folosi un router si conectam cate PC-uri duce routerul respectiv.

        • Nu, pe echipamente mai vechi pe care se activau ambele porturi se pot activa 2 abonamente dar pe acesta nu e posibil, cei de la Digi activeaza un singur port in functie de nevoile utilizatorului.

          • Pentru a putea utiliza mai multe PC-uri aveti nevoie de un switch sau un router, nu exista adaptoare.
            Diferenta dintre switch si router este ca switchul fara management doar distribuie internet pentru mai multe PC-uri pe cand routerul are si alte functii.
            Daca doriti un switch, o recomandare de switch pana in 100 lei este TP-LINK TL-SG105, ne puteti contacta pe Facebook sa va dam si link de unde sa-l achizitionati, eventual si pentru alte recomandari.

  21. Salut, vreau sa anulex epon-ul lu peste . As vrea sa il inlocuiesc cu MC clasic pentru ca am router semi-profi in spate . Stie cineva ce tip de MC ar trebui sa comanda ? eu ma tot uit la un MC220L de la tp-link dar nu stiu ce modul sfp sa comand pentru ca nu stiu detalii despre fibr a…

    • Salut Valentin,
      Nu o sa iti functioneze un alt echipament in reteaua Digi, terminalele acestea pentru fibra optica sunt configurate si adaugate de catre tehnicul de la Digi pe echipamentele lor din retea (OLT-uri), OLT-urile acestea coordoneaza multiplexarea cu echipamentele terminale oferite clientilor.
      Pe scurt, nu ai nicio sansa sa folosesti un alt echipament in locul celui oferit de Digi.

  22. Salut Robert, am in posesie acest FiberHome5506-02-FG cu abonament de 1Gb la internet dar pe testul de viteza nu depaseste de 95 Mb download, mentionez ca din Lan1 Fiberhome intra in Wan router archer c58 ac1350 tplink si din Lan1 tplink intra in PC. Se poate face vreo setare? Multumesc.

  23. Cand conectez telefonul la router imi apare o notificare care imi spune ca internetul este indisponibil, cand defapt nu merge internetul deloc.
    Am verification si cablul power si cablul PON merg.
    Am incercat sa-l conectez si la laptop,dar e aceeasi problema.
    Ce inseamna asta?Ce are trebui sa fac?

  24. Deci, câinele a ros cablul de power de la router și am încercat sa îl înlocuiesc cu altul pe care îl aveam dar tot nu merge. Ce ar trebui sa fac?

  25. De 1 saptamana am si eu acest echipament, l-am pus din start in modul bridge si l-am legat la un router Gigabit (am contractul de 1000 Mbps). Din router am tras un cablu pana la TV, pt streaming Netflix.
    Am observat urmatorul fenomen: daca la router-ul anterior streaming-ul pornea cu o rata de transfer mica si calitate video de 480p care crestea treptat pana la 14-15 Mbps si 2160p, acum porneste la 9-10 Mbps si 2160p, dar scade treptat la 4-5 Mbps si 480p.
    Intrebarea mea este care ar fi in cazul meu setarile optime pt AN5506? Poate este configurat prost, am mai auzit cazuri pe niste forumuri, dar era alt aparat.

  26. Salut!
    Am și eu acest tip de router. Mi-am reinstalat Windows-ul, setările la router erau deja făcute, a fost foarte ușor să în configurez. Acum am wifi funcțional pe toate dispozitivele mai puțin pe laptop. Ca să am internet pe el trebuie să țin cablul UTP legat din router (portul LAN 1) în laptop. Dacă în scot îmi cade net-ul.
    Care ar putea fi probmela și cum se poate rezolva?
    Mulțumesc mult!

    • Domnule Sorin cand scoateti ,acel cablu nu mai aveti net doar pe laptop nu? Sau va dispare netul de pe toate dispozitivele din casa? Beculetul Wifi de la router este aprins? Daca da acel beculet este aprins inseamna ca problema este la laptop folositil laptopul, pe retea wireless Network nu pe nework cable. Asta daca doriti sa folositi acel laptop in toata casa adica sa il mutati in ce ,camera doriti fara sa mergeti cu acel cablu dupa dvs.

      • Va multumesc frumos!
        În câteva rânduri ati reuşit să imi explicaţi concret ce am de făcut. Ceea ce 3 consultanţi RDS nu au reuşit la telefon.

  27. Bunaziua
    am primit azi acest modem
    FiberHome AN5506
    as dori sa stiu daca eu am acces pe el ca administrator?
    daca da, unde pot gasi userul si parola?

    • Buna seara,
      Aveti acces pe interfata de administrare a echipamentului FiberHome, trebuie sa accesati in browser IP-ul 192.168.1.1, userul este user iar parola este digi

  28. Salutare!
    Am abonamentul de Fiberlink 1000 de la RDS si am observat ca viteza este foarte slaba pe wifi, undeva la 30Mpbs-40Mbps
    Mi-am cumparat un router nou, pentru a schimba pe 5Ghz
    Spre surprinderea mea realizez azi ca viteza pe wifi este asa slaba cu ONT
    ce pot face? chiar asa sa am abonament de 1000 si sa am de fapt 30Mpbs? Mi se pare o porcarie, ma scuzati
    Multumesc

    • Salut Alex,
      Da, asa este viteza pe echipamentul Digi Fiberhome. Oricum, viteza de 1000 Mbps este pentru cablu, pe wifi este in teorie maxim 300 Mbps, in practica undeva pana in 50 mbps.

    • Salut,
      Cum ai reusit sa setezi routerul?
      Iata eu ce am facut si nu merge:
      – Am oprit radio (wifi) si DHCP pe FiberHome
      – am conectat LAN1 din FiberHome in WAN din router (trebuie in LAN-ul routerului?)
      – Dynamic IP in router …

  29. Salut, deci pentru a iesii cu un router din portul Lan 1, trebuie sa sun la cei de la rds?nu am posibilitatea sa il setez eu?nu detin inca acest aparat dar as vrea sa stiu cum pot face sa scot din el un router in care sa leg mai multe calculatoare pe reteaua wifi a router-ului personal setata cum doresc eu.

    • Salut Marian,
      Echipamentul Fiberhome oferit de catre Digi este activat in modul router by default, asta inseamna ca este activat si configurat PPPoE pe el pentru a putea aloca IP-uri catre LAN (catre reteaua ta locala). Daca doresti sa conectezi un router la acest ONT si router-ul tau sa aiba PPPoE activat/functional pe el, atunci cei de la Digi trebuie sa treaca echipamentul lor (ONT-ul Fiberhome) in modul bridge. Este o operatiune simpla care se face rapid, eventual poti suna cu o zi inainte de a monta routerul pentru a te asigura ca rezolva in timp util.

  30. Bună ziua.
    Am conectat un switch la router. 2 calculatoare sunt legate cu cablu la switch și 3 wifi direc la router DIGI.
    Din păcate calculatorele care sunt conectate prin wifi nu văd pe cele conectate prin cablu și invers.
    Din ce cauză? ce am de făcut?
    Mulțumesc

    • Buna ziua,
      Asta deoarece reteaua wifi si reteaua LAN sunt diferite chiar daca trec prin acelasi dispozitiv. Pentru a se vedea toate dispozitivele intre ele trebuie sa fie toate in LAN sau toate in wifi.

  31. Buna ziua, Chiar azi mi-au instalat baietii de la RDS un Fiberhome AN5506-02-FG si ma intrebam daca puteti sa imi spuneti daca am nevoie de un router sau ajunge si un switch pentru a conecta la internet inca un televizor sau inca un PC cu cablu RJ45 ?

  32. Bună ziua, legat de digi fiber home, internetul merge, TV-ul nu(a mers la început dar dintrodata nu mai are semnal, am verificat cablurile toate sunt conectate)
    Cutiuța cealaltă mai mica are aprins vedre becul POW și stins becul OPT.

    • Buna ziua,
      Doar internetul este pe fibra optica prin acest echipament Digi FiberHome, televiziunea este separata.
      Va recomand sa faceti o sesizare la serviciul de relatii cu clientii RCS – RDS (deranjamente) pentru televiziune.

  33. Salut!
    Led-ul LOS este roșu si clipește.
    Astazi l am avut scos din priza cam toata ziua, seara cand l am bagat din nou in funcțiune, LOS clipea roșu.

    Ar trebui sa mai aștept sa-i vina semnalul? Cam cat? Au trecut vreo doua ore deja.

    • Salut Cristi,
      Daca ledul LOS este rosu inseamna ca nu primeste semnal pe fibra, este o problema din afara locatiei tale sau este cablul de fibra cu probleme. Trebuie sa suni la relatii cu clientii RCS – RDS pentru a face o sesizare.

  34. Salut nu ma pot conecta nici cum la modemul acesta Accesul la 192.168.1.1 nu este permis
    Nu ești autorizat(ă) să vezi această pagină. Si am mai cauta si alte feluri de al accesa dar fara rezultate ajutor

    • Salut Sull,
      Incearca sa te conectezi si cu un alt browser. Computerul este conectat prin cablu in portul LAN de la Fiberhome? Incearca atat in LAN1 cat si in LAN2.

    • Ca orice ont, este slab pe wifi. Fata de alte ont-uri are raza mai mare de acoperire dar este instabil si scade viteza de internet. Cu un restart isi revine temporar. Cel mai bine va luati un router separat, ce poate fi configurat in dinamic ip, fara ca ont-ul sa fie in modul bridge.