ZeroZeroZero – miniserie italiana Focus Sat TV
Focus Sat TV va difuza in premiera in Romania miniseria italiana de succes ZeroZeroZero (2019), conform unui comunicat remis catre media-max.ro. Productia a fost realizata de Leonardo Fasoli (Gomorrah – 2014, The Immortal – 2019), Mauricio Katz (Maniac – 2018, The Bridge – 2013) si Stefano Sollima (a regizat Gomorrah, pentru care Leonardo Fasoli a fost scenarist). ZeroZeroZero este o productie bazata pe cartea cu aceeasi nume scrisa de Roberto Saviano si este o productie originala Canal+.

Miniseria ZeroZeroZero prezinta parcursul unui transport de droguri din momentul in care un cartel puternic italian decide sa il cumpere, trecand prin Mexic si prin Oceanul Atlantic si pana la destinatia acestuia in Europa. Productia a fost filmata in cinci tari diferite (Statele Unite ale Americii, Mexic, Maroc, Senegal si Italia) de pe trei continente.

Din distributia serialului fac parte actorii Andrea Riseborough (a interpretat rolul Laurei in filmul care a castigat 4 premii Oscar, Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance) – 2014), Dane DeHaan (The Amazing Spider-Man 2 – 2014, a interpretat rolul lui Harry Osborne / Green Goblin), Giuseppe De Domenico (Euphoria – 2018), Harold Torres, Francesco Colella (Trust – 2018), Diego Cataño (a interpretat rolul lui La Quica in Narcos – 2015) si altii.

Premiera serialului a avut loc in 2019 la Festivalul International de Film de la Venetia iar primul sezon are 8 episoade. Desi serialul ar putea continua cu sezonul 2, e posibil sa nu fie reinnoit avand in vedere ca a fost lansat ca o miniserie. Totusi, actiunea serialului ar putea continua, astfel incat nu ar fi exclus sa vedem si sezonul 2.

ZeroZeroZero – miniserie italiana Focus Sat TV
Premiera serialului va avea loc pe Focus Sat TV pe 23 septembrie 2021, de la ora 22:00.
Pe IMDB, ZeroZeroZero a obtinut o nota foarte buna si anume 8.2 din aproximativ 20.000 de recenzii.

Unde putem viziona online miniseria italiana ZeroZeroZero?
Aceasta productie se poate viziona in Romania pe Amazon Prime Video.

In acelasi comunicat, reprezentantii Focus Sat promoveaza o oferta aflata in desfasurare disponibila exclusiv online, la activarea unuia din pachetele Play TV sau Play TV Extra vom avea doua luni la pret de una.

LASAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introduceti numele

Toate comentariile sunt aprobate manual iar cele care incalca regulile vor fi eliminate.