Vodafone Romania majoreaza pretul serviciilor fixe cu 8%
Operatorul de telecomunicatii Vodafone Romania a trimis in luna martie o instiintare in care abonatii de servicii fixe sunt anuntati ca incepand din aprilie pretul serviciilor cresc cu 8% din cauza inflatiei. Mai jos va punem la dispozitie instiintarea trimisa abonatilor de catre Vodafone Romania odata cu factura pe luna martie.

„Stimate client,
Ne dorim sa iti oferim in continuare servicii de calitate pe care te poti baza. In contextul majorarii constante a costurilor de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice fixe te informam ca incepand cu urmatoarea factura vom indexa valoarea serviciilor noastre. Suntem constienti ca nimanui nu-i plac schimbarile mai ales cele privind preturile. De asemenea stim ca anul trecut a trebuit sa suportati cresterea valorii cosului minim de consum cu un procent de 15% de aceea ne straduim sa nu transferam tot impactul asupra dumneavoastra.

Desi cresterea indicelui armonizat a preturilor de consum comunicata de catre Oficiul European de Statistica – Eurostat pentru Romania in anul 2023 a fost de 9,7%, indexarea contractuala pe care o aplicam este de 8%, indexarea se va aplica si tarifului  \de reconectare in caz de deconectare pentru neplata a serviciilor dvs. Actualizarea pretului serviciilor si tarifului de reconectare este prevazuta de art. 6,8, Anexa 1 din contractul pentru servicii fixe.

Dorim sa precizam ca in situatia in care aveti un dispozitiv (ex telefon) achizitionat in rate de la Vodafone, indexarea nu este aplicabila ratelor aferente. Suntem la dispozitia dvs pentru orice clarificari necesare.
Vodafone Romania.”

Vodafone Romania majoreaza pretul serviciilor fixe cu 8%

Vodafone Romania este al 4-lea operator de telecomunicatii fixe care a trimis instiintare abonatilor in luna martie ca din aprilie pretul se va mari, dupa Orange Romania, Orange Romania Communications si NextGen. O parte din abonatii acestor 3 companii ne-au anuntat ca marirea anuntata se aplica serviciilor fixe din mediul rural. Cele 3 companii au anuntat o crestere a preturilor de 2 euro (Orange Romania / Orange Romania Communications – DTH si internet fix) respectiv o crestere de 5 lei (NextGen).

Singurul operator mare de servicii fixe care nu a anuntat nicio indexare a serviciilor sale pana in acest moment este Digi (RCS & RDS). Totodata, reamintim ca si operatorul DTH Focus Sat a anuntat indexarea preturilor pentru serviciul lor, ce se va aplica tot din aprilie.

LASAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introduceti numele

Toate comentariile sunt aprobate manual iar cele care incalca regulile vor fi eliminate.

9 COMENTARII