Ăștia au ajuns să ne conducă țara?! 🙁
Nu-s interesat de politică, chiar deloc. Văd doar că ne merge din ce în ce mai rău. Și mai văd și că cei din conducere sunt bine pregătiți în ale furtului, că-n ale funcției….dezastru.

Văd în ultimul timp pe mai toate blogurile și site-urile de știri ceva despre Victor Ponta și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu. Cum nu-s interesat de politică nu am fost curios să intru să văd despre ce e vorba. Totuși acest subiect din care făcea parte și Traian Băsescu parcă era peste tot. Am deschis până la urmă un articol să văd și eu despre ce e vorba. În articol era și un videoclip așa ca i-am dat play și am așteptat să treacă reclamele (ca deh, era pe un site al unei televiziuni).

Se pare că președintele a publicat acest videoclip ce conținea discuția dintre prim-ministru, ministrul de Finanțe și președinte având ca scop aprobarea sau nu a unei legi de reducere a CAS-ului, ca urmare a acuzelor lui Victor Ponta la adresa acestuia. Nu mai contează care-s acestea, oricum sunt penibile….

În videoclip văd 2 măscărici care se cred zmei însă nu-s în stare să aducă argumentele cerute. La cererea acestora, cei doi se simt un pic revoltați de parcă n-ar fi de datoria lor să aducă aceste argumente.

Din videoclip reiese ca domnul nostru prim-ministru e puțin cam interesat de cum e vopsit tavanul, de cum îi stă costumul, etc.. Practic, are o atitudine de copil de grădiniță. Iar sărăcuța Ioana Petrescu care se laudă cu studii de excepție la Harvard se cam face de râs. Nu-i țin partea președintelui (sunt toți o apă și un pământ) însă dacă Ponta ajunge președinte atunci clar s-a terminat cu țara asta. Oricum, dacă se va întâmpla acest lucru atunci cu siguranță ne merităm soarta.

Ăștia au ajuns să ne conducă țara?! 🙁

Adevărul e că nu trebuie să mai avem încredere în gândirile economice ale altora. „FICCAAAAAATTTT! ”

LASAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introduceti numele

Toate comentariile sunt aprobate manual iar cele care incalca regulile vor fi eliminate.