Thomas si prietenii sai: Toate motoarele pornite – premiera Boomerang
Boomerang va difuza in premiera o noua adaptare a celebrei productii animate Thomas si prietenii sai, cea mai noua serie animata se numeste Thomas si prietenii sai: Toate motoarele pornite (Thomas & Friends: All Engines Go! – 2021).

Noua serie animata 2D va include personaje noi si prezinta aventurile lui Thomas, locomotiva cu trasaturi umane, care incearca sa devina numarul 1 trecand prin diverse incercari si greseli. Alaturi de Percy, Diesel, Carly si alti prieteni, ei vor invata ce este prietenia, responsabilitatea, munca in echipa sau empatia.

Productia a fost creata de Rick Suvalle (Campfire Kiss – 2017), are doua sezoane si 51 de episoade (in SUA, sezonul 2 nu a fost difuzat inca integral, pe 4 iulie va fi difuzat ultimul episod al sezonului).

Pe IMDb a obtinut o nota foarte mica, 1.9 din 525 de recenzii, mai multi fani mentionand ca nu se apropie de productia originala a lui Awdry. La data publicarii acestui articol, ocupa pozitia 4720 in topul IMDb al celor mai populare serii din prezent.

Aceasta este a patra adaptare majora a serialului original Thomas si prietenii sai. Vocea lui Thomas este cea a lui Meesha Contreras.

Thomas si prietenii sai: Toate motoarele pornite va avea premiera pe Boomerang luni, 30 mai 2022, de la ora 16:00, urmand sa se vada in fiecare zi.

Seria animata originala Thomas si prietenii sai a fost creata de Reverend Wilbert Awdry si Britt Allcroft dupa cartile The Railway Series ale lui Awdry. A fost difuzata intre 1984 si 2021, ajungand la 589 de episoade si devenind una dintre cele mai cunoscute serii animate pentru copii.

Wilbert Awdry a decedat pe 21 martie 1997 la varsta de 85 de ani. Fiul sau, Christopher Awdry, a contribuit de asemenea la seria Thomas si prietenii sai.

Nu ezitati sa va lasati parerea despre noua serie Thomas si prietenii sai: Toate motoarele pornite in sectiunea de comentarii de mai jos.

LASAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introduceti numele

Toate comentariile sunt aprobate manual iar cele care incalca regulile vor fi eliminate.