Acum 100 de ani oamenii aveau o idee foarte diferita despre ceea ce inseamna sa fii heterosexual.
In 1901 Dictionarul Medical Dorland definea heterosexualitatea ca fiind „o dorinta anormala sau perversa pentru sexul opus”.
Peste 20 de ani, in 1923, dictionarul Merriam Webster in mod asemanator definea heterosexualitatea ca „o pasiune sexuala morbida pentru cineva de sex opus”.
Abia in 1934 notiunea de heterosexualitate a primit intelesul cu care suntem azi obisnuiti: „manifestarea unei pasiuni sexuale pentru cineva de sex opus; sexualitate normala”.
Pentru cei care aud astazi o astfel de istorie a acestei notiuni este de necrezut. Mai ales pentru ca pare ca heterosexualitatea a fost dintotdeauna acolo, nu ii trebuie o pozitionare in timp.

Acum ceva timp, intr-un interviu facut pe strada, trecatorii erau intrebati daca credeau ca homosexualii s-au nascut cu orientarea lor sexuala. Raspunsurile au fost variate, ideea de baza fiind ca homosexualitatea este o combinatie de natura si de educatie, adica ceva innascut combinat cu felul in care te educi si te dezvolti.
Apoi a urmat o alta intrebare cruciala: cand ai ales sa fii normal, heterosexual? Moment in care cei intervievati au fost luati pe nepregatite si au marturisit ca niciodata nu s-au gandit la asta, dezvaluind in acest fel prejudecata pe care o au cu privire la populatia gay si dandu-i astfel dreptate celui care facea interviul si care tocmai asta voia sa demonstreze: gay-ii s-au nascut gay, exact cum heterosexualii s-au nascut heterosexuali.
Interviul a vrut sa demonstreze ca sexualitatea noastra este pur si simplu acolo, ca nu avem nevoie de o explicatie nici pentru homosexulitate, nici pentru heterosexualitate. Si totusi avem nevoie pentru ambele de o explicatie.

S-a discutat mult cu privire la identitatea si la dorinta homosexuala. Dar la fel de bine ar trebui discutat si cu privire la heterosexualitate. La fel cum notiunea de homosexual a aparut la un moment dat in existenta noastra, heterosexualitatea are si ea un moment cand a inceput a fi perceputa.
Cel mai mare motiv, insa, pentru care nu chestionam originea heterosexualitatii este pentru ca pare atat de naturala, normala. Nu trebuie sa ne punem intrebari pentru ceva ce „este pur si simplu acolo”.

Dar heterosexualitatea nu a fost dintotdeauna acolo si nu este nici un motiv pentru care sa credem ca va fi acolo pentru totdeauna.
Este evident ca relatiile sexuale intre indivizi de sex opus au existat de cand exista si umanitatea – n-am fi supravietuit atat de mult timp fara asta, nu ne-am fi reprodus. Dar relatiile sexuale nu au ca scop unic reproducerea.
Teoreticianul in homosexualitate, David Halperin, de la Universitatea din Michigan, este de parere ca „sexul nu are istorie, pentru ca este adanc imprimat in functionarea corpului”.
Sexualitatea, pe de alta parte, are istorie, pentru ca este „un produs cultural”. Cu alte cuvinte: sexul este ceva ce apare innascut la majoritatea speciilor, dar numirea si categorizarea actelor sexuale si pe cei care le practica este un fenomen istoric ce poate si ar trebui sa fie studiat ca atare.
Instinctele sexuale au ceva asemanator unui scop reproductiv innascut – scop de care nici cei care „fac sex normal” nu sunt constienti. Astfel ca trecerea de la instinctul de reproducere la dorinta erotica este momentul istoric important in care s-a trecut la notiunile moderne legate de sexualitate.

In zilele noastre cei mai multi oameni cand se gandesc la heterosexualitate s-ar putea sa se gandeasca la ceva ca asta: Billy intelege de la o varsta foarte frageda ca este in mod erotic atras de fete. Intr-o zi isi concentreaza toata aceasta energie erotica catre Suzy, si o curteaza. Cei doi se indragostesc si isi exprima dorinta erotica intr-o forma sexuala fizica. Si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

Dar sa pui notiunea de “instinct sexual normal” alaturi de “dorinta erotica” a fost revolutia fundamentala in gandirea despre sex. Psihiatrul Richard von Krafft-Ebing prin lucrarea lui, Psychopathia Sexualis, a facut ca schimbul cultural sa aiba loc, si intre 1923 si 1934 sa se treaca de la notiunea de “heterosexualitate morbida” la definirea ei ca “normala”.

Candva, heterosexualitatea era necesara pentru ca lumea moderna avea nevoie sa dovedeasca cine este si de ce este si avea nevoie sa isi apere dreptul de a fi unde este. Cu trecerea timpului aceasta eticheta pare sa limiteze multitudinea de cai prin care noi oamenii ne intelegem dorintele si iubirile si fricile. Poate de aceea un studiu recent facut in UK a descoperit ca mai putin de jumatate dintre cei cu varsta intre 18 si 24 de ani se identifica cu fiind “100% heterosexual”. Asta nu inseamna ca acestia practica cu regularitate bisexualitatea sau homosexualitatea; mai degraba arata ca nu pare sa aiba nevoie de cuvantul heterosexual ca predecesorii lor din secolul 20.

Dezbaterile despre orientarea sexuala au avut tendinta sa se concentreze pe un concept gresit definit al “naturii”. Pentru ca relatiile sexuale intre sexe opuse au in general ca rezultat propagarea speciilor, le-am acordat un statut moral special. Dar “natura” nu ne dezvaluie obligatiile noastre morale – noi suntem responsabili sa le aflam care sunt, chiar daca nu suntem constienti ca facem asta.

De ce sa judecam ce este natural si etic pentru o fiinta umana dupa natura ei animala? Multe dintre lucrurile pe care fiintele umane le apreciaza, ca medicina si arta, sunt extraordinar de nenaturale. In acelasi timp oamenii detesta multe lucruri care sunt de fapt eminamente naturale, ca bolile sau moartea. Daca noi consideram unele fenomene naturale ca etice sau neetice, asta inseamna ca mintile noastre determina ce sa faca cu natura. Natura nu exista undeva “acolo”, independenta de noi; noi o interpretam deja din interior.

Din punct de vedere social heterosexualitatea isi pierde locul inalt, asa cum l-a avut odata. Daca era o vreme cand indiscretiile homosexuale erau scandalul zilei, ne-am mutat de atunci catre o alta lume, una ciuruita de aventuri heterosexuale ale politicienilor si celebritatilor, completata cu fotografii, mesaje text si chiar mai mult decat cateva casete video. Cultura populara este satula de imagini ale relatiilor si casatoriilor disfunctionale dintre barbat si femeie. Intre anii ’60 si ’80 rata divortului era de 90%. Intre timp a scazut considerabil, dar nu si-a revenit atat de mult incat sa putem sustine ca “instabilitatea relatiilor” este ceva exclusiv homosexual.

Linia dintre heterosexualitate si homosexualitate nu este doar in ceata; e o inventie, un mit. Barbatii si femeile vor continua sa intretina relatii sexuale cu cei de sex opus  pana ce specia umana nu va mai fi. Dar heterosexualitatea – ca semn social, ca mod de viata, ca identitate – s-ar putea sa fi murit de mult pana atunci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introduceti numele